Baraba - sub crucea Domnului îngenunchiat -
" Doamne ! " Dacă am înţeles bine,
A mai fost un tâlhar eliberat -
Uite acesta întors către Tine.
Iartă-mă Te rog şi pe mine,
Încă mai am lanţuri ce mă ţin legat.
Mi-e ruşine ! Mi-au dat drumul fără temei,
N-au vrut să mă salveze pe mine,
Chiar de mişeii iubesc pe mişei,
Doreau să te trădeze pe Tine,
Pierzând până la urmă tot ei.
Sufletu-mi stă răvăşit în acest trup scăpat,
De tragica soartă proscrisă.
Eram plin de ură, plin, plin, saturat.
Ce-au vrut iudeii când m-au liberat
chiar din a morţii culisă ?
Vin - cum spusesem mai sus - răvăşit,
Vreau să primesc lămurire.
Pe-acest tâlhar l-ai iertat, l-ai primit,
Cum s-a-ntâmplat şi de ce l-ai iubit ?
De unde atâta iubire ?
Eu, nu ştiu ce-i dragostea, sunt un tâlhar,
Nu mă iubesc nici pe mine,
Plăcerea îmi stă în cuţit şi-n pahar,
Fur şi ucid dacă e necesar.
Cine eşti Tu, Doamne, cine ?
Mă răzvrătesc, nu mai stau cuibărit
în cloaca morţii...i-au plânse cuvinte,
Aşa cum ştiu Ţi le-aduc umilit,
Cu teamă-n vorbire, cu glasul dogit,
Pune-mi pe suflet veşminte !
Pot să-mi rămână hainele zdrenţuroase,
Să fiu slut pe dinafară,
Schimbă-mă Doamne Isuse Cristoase
pe dinăuntru, sufletul mi-l coase !
Trupul ? Şi-aşa o să piară.
Strigă în mine un dor, o chemare,
În colivia ce-mi e fortăreaţă
Eu sunt, Baraba, din cap în picioare....
Vreau să mă ierţi Doamne, poţi, poţi Tu oare ?
" Haide , primeşte viaţă ! "
Eu ! M-ai chemat ? Ai spus clar cuvântul ?
Eu ca să vin ? Aşa ai zis oare ?
Cu-atâta păcat nu mă-ncape pământul,
Cum pot să-mi iau către Tine avântul ?
" Haide, primeşte iertare ! "
Chiar de-ai păcatele nenumărate,
Doar pentru ele venise Mesia,
Ca să le ierte pe toate, pe toate,
Domnul ar vrea să te facă un frate.
" Haide şi-ţi dă mărturia ! "
Chiar dacă nu l-au primit cărturari, fariseii,
El, nu murise degeaba,
Chiar dacă l-au refuzat clar iudeii,
Stă lângă tine Isus, nu ateii,
Prinde viaţa eternă - Baraba !
Poezia asta,care m-a facut sa-l privesc altfel pe Baraba ....ca pe un pacatos constient de pacatele lui ,dar mai ales de limitele si neputintele lui ,datorate lumii- in mare ( "poporul iudeu "ca simbol al razvratirii )si in mic (tagma tilharilor ,cit si cea a carturarilor si fariseilor),m-a facut sa reevaluez pacatul propriu ,fara ca din pacate drumul meu sa fie similar lui ,ci dimpotriva in sens contrar .Daca el a pornit de la ura, catre iubirea divina , necunoscuta lui si totusi insetat de ea ca un dor, ca o chemare ,drumul pacatului meu a pornit de la iubirea mult prea cunoscuta a lui Dumnezeu ,catre soarta proscrisa ,ca o autorastignire sociala intr-o lume mult prea demna de Dumnezeiasca Sa dragoste ,prin insasi coeziunea si aprecierea reciproca ,care-i face capabili sa inteleaga mai bine ,rostul si valoarea sacrificiului sfint al lui Hristos.Sper ca n-am incalcat regulile impuse si ma veti accepta .Va multumesc.O baraba pocaita ,dar ratacita cu totul .